Sari la conținut

Ce este și ce nu este psihoterapia

  • de

Domeniul psihoterapiei a început să se dezvolte tot mai mult în ultimii ani și în România. Oamenii au început să înțeleagă că sănătatea mintală este la fel de importantă ca și cea fizică, să se informeze și să solicite ajutor specializat.

Mi-am propuns, în acest articol, să punctez câteva aspecte legate de ce este și ce nu este un demers psihoterapeutic.

Ce este psihoterapia?

  • Este un proces prin care psihoterapeutul îți oferă suport și ghidaj pentru suferința psihologică pe care o trăiești, la un moment dat. Suportul și ghidajul pot consta în: înțelegerea dificultăților tale, găsirea împreună a unor soluții pentru ele, sprijin în implementarea  acestora, accesarea resurselor proprii pentru a accepta/depăși unele momente grele sau abordarea problemelor din alte perspective.
  • Ceea ce discuți în cadrul terapiei este confidențial. În România avem un cod deontologic care definește confidențialitatea și limitele ei. Acest aspect se discută cu terapeutul la prima întâlnire.
  • Psihoterapia este practicată de către un specialist care a absolvit studiile masterale în psihologie și apoi a urmat o supraspecializare, care, în funcție de școala de formare durează între 4 – 6 ani. După terminarea acestei formări și susținerea examenelor, obține dreptul de liberă practică și poate practica psihoterapia. Psihoterapia poate fi practicată și de către absolvenți ai altor  facultăți (medicină, sociologie sau asistență socială) după ce parcurg o serie de cursuri de echivalare din cadrul facultății de psihologie și apoi un program de formare într-o școală de psihoterapie. În plus, practicarea psihoterapiei presupune munca permanentă cu propria persoană și formare continuă pentru a fi la curent cu noutățile din domeniu.
  • Psihoterapia presupune cooperare între client și terapeut în vederea atingerii unor obiective pe care le stabiliți împreună. Va fi nevoie să exersezi între ședințe pentru a avea progrese. Așa cum nu învățăm o limbă străină fără să vorbim în diferite contexte și fără să scriem, tot astfel și în terapie avem nevoie de exercițiu, de aplicare a tehnicilor pe care le abordăm în ședință.
  • Persoana decide dacă începe și se implică într-un proces terapeutic. Psihoterapeutul nu convinge un membru al familiei să vină spre terapie dacă primește solicitări de la ceilalți membri, nici nu te învață cum să-l influențezi pe celălalt să facă ceea ce consideri tu că este mai bine sau sănătos pentru el.
  • Există mai multe tipuri de psihoterapie, iar tehnicile de intervenție diferă în funcție de acestea.  Este important să alegi o terapie validată științific și un psihoterapeut acreditat de către Colegiul Psihologilor din România, singura instituție abilitată să acorde legal dreptul de liberă practică psihologilor din România.
  • Psihoterapeuții pot avea diferite supra-specializări. Unii lucrează predominant cu copii, cu adolescenți sau cu adulți pe diferite problematici. Sunt psihoterapeuți care lucrează predominant cu tulburări din sfera adicțiilor, alții cu probleme de anxietate sau depresie, iar alții cu probleme de cuplu. Sunt terapeuți care nu lucrează deloc cu unele  problematici. Înainte de a-ți face o programare, poți întreba despre specializările terapeutului și adresa întrebări dacă ai nelămuriri.
  • Un factor important în psihoterapie este cât de bine rezonezi cu terapeutul pe care îl alegi. Îți poți da seama dacă există această „chimie” în prima ședință sau după câteva ședințe. În cazul în care îți dai seama că nu rezonezi, o opțiune mai bună este să alegi un alt specialist.
  • Poți să rezonezi cu terapeutul, dar tipul de terapie să nu fie cel mai potrivit pentru tine, aspect care îl poți discuta în ședințe cu terapeutul tău pentru a găsi, împreună, cea mai bună variantă.

Ce nu este psihoterapia?

  • Psihoterapia nu este o simplă discuție, așa cum avem cu prietenii sau cu alte persoane și  nu implică  oferirea de sfaturi. Pe baza cunoștințelor și abilităților pe care terapeutul le-a dobândit în anii de formare, el te poate sprijini în dificultățile tale stabilind, împreună cu tine, anumite obiective, folosind tehnici de intervenție în legătură cu aceste obiective și monitorizând progresul pe parcursul procesului.
  • Psihoterapia nu înseamnă o relație de prietenie. Psihoterapeutul nu este prietenul tău, nu este nici judecător al gândurilor, emoțiilor și comportamentelor tale și nu îți impune sistemul lui de valori.
  • Nu este o baghetă magică care îți va schimba viața peste noapte. Progresul în terapie depinde de mai mulți factori și este individual, fiecare client având un parcurs propriu.
  • Nu este o rețetă care să meargă pentru orice client.
  • Psihoterapia nu se întâmplă doar în ședințe, ci presupune exersare constantă în afara acestora.

Pentru ce dificultăți poți apela la psihoterapie?

Dacă ai stări emoționale intense, care devin copleșitoare, trăiești situații stresante, ai insomnii, îți este greu să te concentrezi sau ai un randament scăzut la serviciu, ai dificultăți de relaționare, conflicte, ești într-un impas, ai probleme somatice care nu au o cauză medicală sau, pur și simplu, dorești să te cunoști mai bine și să-ți clarifici care sunt direcțiile importante în viață pentru tine, psihoterapia poate fi o alegere.

Dacă acest articol ți-a fost util și crezi că ar fi de ajutor și altcuiva, te invit să-l dai mai departe. Dacă vrei să fii la curent cu postările mele, te invit să urmărești  paginile mele de Facebook și Instagram.

Cu drag,
Adela

Sursa foto articol: Mohamed Hassan de la Pixabay

Adela Loth – psiholog și psihoterapeut
Email: psiholog.adelaloth@gmail.com
Tel. 0772 050 885