Mulți oameni tind să creadă că evenimentele care se întâmplă în jurul lor le determină felul în care se simt.
De câte ori nu auzim…”M-a enervat așa de tare comportamentul lui X, că mi-a stricat ziua” sau ”Nu cred că o să-mi revin niciodată din starea aceasta de tristețe”. Cu toate acestea, evenimentele exterioare, precum comportamentul cuiva sau un eveniment trist, nu pot fi în totalitate responsabile pentru felul în care ne simțim. Două persoane diferite pot trece prin aceeași situație și totuși se pot simți foarte diferit. Mai mult, aceeași persoană poate trece prin aceeași situație la momente diferite de timp și poate să se simtă diferit. De ce oare?
Felul în care noi interpretăm situațiile și evenimentele determină modul în care ne vom simți legat de ele.
Imaginați-vă următoarea situație: după orele de serviciu, soțul Alinei și al Mirelei se opresc la o cafea și întârzie ambii câte două ore. Alina își spune că soțul ei probabil a rămas peste orele de program sau că a ieșit la o cafea. Ca urmare a acestei interpretări, ea nu este îngrijorată cu privire la soarta lui, ci doar ușor supărată pentru că el nu a anunțat că va întârzia. Se gândește să-și exprime această supărare și să-l roage să o anunțe următoarea dată dacă va întârzia. Mirela, pe de altă parte, își spune că soțul poate a suferit un accident de mașină. Ca urmare a acestei interpretări, ea devine agitată și intră în panică.
Acest exemplu demonstrează că nu situația în sine determină starea emoțională a fiecăreia dintre soții, ci felul în care acestea interpretează evenimentul.
„Lentilele” prin care vedem situațiile și evenimentele din jurul nostru le numim distorsiuni cognitive. Cu toții avem propriile lentile. În situații în care trăim emoții puternice (furie, frică, tristețe, frustrare etc), ele ne pot cădea pe ochi și putem vedea în alte nuanțe realitatea. Vestea bună este, insă, că putem învăța să le recunoaștem și apoi să le schimbăm prin tehnici ale terapiei cognitiv-comportamentale.
Iată câteva distorsiuni cognitive des întâlnite:
- Gândirea catastrofală – credem că ceea ce se întâmplă sau se va întâmpla va fi îngrozitor și insuportabil.
Certuri în cuplu? – ”O să ne despărțim și o să rămân singur toată viața.”
Examen dificil? – ”O să-l cad și nu voi mai fi în stare să-mi revin”.
2. Gândirea de tip totul sau nimic este o lentilă prin care vedem lucrurile în extreme.
Ai început o dietă și ai mâncat un desert? Îți spui: ”Am ținut dieta degeaba. Nu are rost să o mai țin.”
Ești respins de către o persoană? Gândești: ”Toată lumea mă respinge”.
Faci o greșeală și îți spui că nu ești bun de nimic.
3. Citirea gândurilor – presupunem că știm ce cred oamenii, dar fără să avem suficiente dovezi cu privire la aceasta. De exemplu: ”Sigur nu mă place.”, ”Mă consideră inferior.” etc.
4. Desconsiderarea aspectelor pozitive – considerăm că lucrurile bune pe care le facem noi sau ceilalți sunt banale și nu contează. ”Acest succes nu contează deloc.”
5. Filtrarea negativă – ne concentrăm aproape exclusiv pe aspectele negative și rareori le observăm pe cele pozitive.
6. Personalizarea – ne învinovățim disproporționat pentru evenimente negative și nu reușim să vedem și aportul celorlalți. ”Căsnicia s-a terminat din cauza mea.”
7. Blamarea – ne concentrăm pe alte persoane ca sursă a emoțiilor noastre negative și nu ne asumăm responsabilitatea de schimbare. ”El e de vină pentru felul în care mă simt.”
8. Orientarea către regret – ne concentrăm pe ceea ce puteam face mai bine în trecut , decât pe ceea ce putem face mai bine acum. ”Dacă aveam curajul să încep atunci afacerea, era mult mai bine” sau ”De ce i-am vorbit așa? Nu ar fi trebuit.”
9. Dar dacă? Ne adresăm întrebări despre ce ar fi dacă s-ar întâmpla un anumit lucru și nu reușim să fim mulțumiți de nici un răspuns. ”Dacă o să devin anxios și nu voi putea respira?” sau ”Dacă nu mă voi descurca?”
10. Raționamentul emoțional – când interpretăm realitatea în funcție de emoțiile noastre: ”Sunt deprimat. Asta înseamnă că relația mea nu va funcționa.”
11. Imperativele de tip trebuie – interpretăm evenimentele în termeni de perfecțiune, în loc să ne concentrăm pe ceea ce este: ”Trebuie să fac totul fără greșeală” sau ”Ar fi trebuit să nu ajungem în situația asta.”
Aceste ”lentile” pot intensifica emoțiile sau comportamentele noastre disfuncționale. Chiar dacă aceste capcane ale minții sunt foarte puternice atunci când le cădem pradă, ele nu sunt de neschimbat.
În terapia cognitiv–comportamentală, clientul este ajutat să își identifice propriile ”lentile” în diferite situații în care simte emoții neplăcute și, cu ajutorul tehnicilor terapeutice, să învețe să gândească mai flexibil și să își modifice comportamente care îi afectează calitatea vieții.
Email: psiholog.adelaloth@gmail.com
Tel. 0772 050 885
